Zbor de fluture

Cu rasuflarea tresarind la fiece pas, ea se indrepta spre capatul gradinii.Calca cu grija printre straturile de flori pana cand, ramase nemiscata,de parca asta ar fi fost prima data cand se priveau:ea si soarele...Gasise umbra sub petalele unor gladiole arse ca o scrisoare din alt veac.Astepta ceva,nici ea nu era sigura ce.Trecusera prin parul ei mii de raze si inca astepta.Isi intoarse capul,facand prin gestul ei ca, o secunda sa se scurga mai repede din clepsidra.Pesemne ca el nici nu bagase de seama de cate ori i se taia ei respiratia cand adia vantul,pentru ca isi scutura, fara graba, de picaturi de polen, niste aripi inramate de stralucirea unui cer prea nepamantesc.Plutea intre ei doar caldura amiezii.Ea continua sa il priveasca,el inca nu se decise ce sa-i spuna.Momentan vorbeau tacere.
Ea nu intelesese niciodata de unde el a capatat acele aripi si nici nu vroia sa faca vreun efort pentru a intelege.Cateodata, il privea zburand ametit de miezul noptii prin curtea casei ei.Dar intr-o noapte, ii incolti in minte o intrebare ce o imbolnavea pe zi ce trecea,descompunandu-se amar printre plamanii sufletului.Stia ca acum va avea acel raspuns pentru care a indurat interogatoriul cu soarele...
-Spune-mi...si ramase pentru o vreme cuvantul plutind cu neliniste in aer.Numai ea stia de cand pregatise intrebarea si acum, inca se mai gandea la cuvintele ce aveau sa fie puse sub semnul intrebarii.
Relua cu un fel de umbra de hotatare in glas:
-Spune-mi, cum zboara fluturii cand sunt tristi?
El isi apleca putin antenele sub greutatea intrebarii.
-Trebuie sa plec...si acest plec ii suna mai sufocant decat caldura.Dar ce putea sa-i faca?Il lasa sa plece.Avea sa se intoarca la apusul soarelui.Poate va avea noroc atunci.Se ridica de pe pamantul mancat de seceta si porni alene spre casa.
Cand ea ajunse sa numere cinci stele,el se ivi de dupa o frunza.Corpul i se infiora si parea cuprins de usoare convulsii siderale la vederea lui.
-Dar unde iti sunt aripile?Si asteptarea raspunsului parca marca un altfel de sfarsit al lumii.
-Nu stiu,cred ca le-am pierdut pe drum,si glasul lui suna acum indiferent.
Ea isi simtea cutremurul launtric.
-Cum zboara fluturii cand sunt tristi?
-Nu zboara...si se auzi un ultim falfait de aripi inexistente...