Se sinucise vantul in fata unui tren personal atat de impersonal cu toate emotiile ce le tara pe o linie ce, poate, isi dorea o alta destinatie.Caci, ne-am obisnuit sa fim cu totii linii de cale ferata scartiind de sentimente,dorindu-ne o alta destinatie pentru calatorul din noi...dorindu-ne un alt tren..Ah,asteptarea din gara ti se scurge prin vene si devine un drog obisnuit...Atunci cand destinatia e sortita inutilului,de ce ai mai fi pasager?
Ah,asteptarea...Suieram printre dinti curgerea apei si priveam ramasitele de vant insirate pe sina.Cautam o emotie pe care s-o simt.Si nu simteam...Am atins cu degetele o urma de regret pe cimentul rece al podului.Am scos un servetel mototolit intr-un pachet de amintire si mi-am sters mainile de acel regret.Nu vroiam sa imi simt mainile murdare de regrete.M-am oprit din rasuflat...Dar daca vantul a murit,cine imi zboara mie gandurile?Le-am vazut prabusite la picioarele mele.Unele erau inghetate.Tocmai imi parasisera mintea,unele inima, si s-au spart...Cioburi,cioburi...
-Ce vrei sa-ti spun?
-Ca tocmai ai aruncat ce deschide o incuietoare...
-Stiu.
-Te-ai gandit sa arunci si incuietoarea?
-Da.
-Si?
Mi-am indreptat ochii spre apa.
-Pluteste din cand in cand.
-Si tu ce faci?
-Astept sa se inece...
-Te ineci si tu cu ea.Ai sa vezi,spuse fata cu ochii verzi.
-Poate,dar eu la mal nu o aduc.La ce bun o incuietoare care nu si-a iubit niciodata cheia?
Am dat la o parte partile inghetate de gand cu piciorul.M-am gandit ca nu vreau sa plang...n-am gasit alt gand in asa scurt timp.
