-Ai un foc?
-Fumezi?
-Da.
-Ce?
-Vise.
-De cand?
-De cand ma stiu.
Isi lua cu resemnare pachetul de pe masa si scoase un vis.El ii intinse bricheta.La atingerea prinsa
inafara timpului,mainile ramasera incordate.Ea si-o retrase,sacadand respiratia din inertie.Aprinse visul,pastrand linistea dinaintea mortii.Era constienta de zambetul inert, de ochii verzi,reci ce priveau insistent prin pielea si venele lui,prin globulele lui rosii,priveau departe si,totusi,il priveau pe el.
-Pe cine privesti tu?
-Pe tine...dar nici ea nu stia acum daca trebuia sa priveasca in realitate...in irealitate.
Fumul de amintiri si emotii hibridiza aerul si-l facea irespirabil pentru fantasme.
Tacere...
-Ce sarata e marea in ochii tai! si schita un zambet pentru a-si devora incet si pe indelete lacrimile in interior.
-In cat timp se fumeaza un vis?
-Timp?Eu le fumez in sentimente.
-Ce o sa faci cu scrumul?
-Nu stiu...Isi stinse visul in scrumiera vorbelor sale si le stranse pe cele ramase pe masa.Iesi in graba cu visele arse din temelii.Soapte.
-Ce faci?
-Astept ploaia....
