sâmbătă, 23 iulie 2011

Sisteme de cristalizare


Unii o numesc inima de diamant, altii de piatra. Isi pipai textura inimii. De data aceasta, i se sfaramita. Lui ii promisese altceva. Si el parea sa-i promita tot acel altceva. Erau vremuri lungi, ca un ghem de ata infinita a zeilor, de cand ea privea prin cotloanele inimilor, cautand sentimentul de altceva. La ce bun o inima atat de scumpa care nu bate a fericire si a cer albastru?Si intelesul cuvintelor devine si mai greu in noaptea intunecata de lumina.Doar noaptea da nastere stelelelor si intrebarilor. El e ceva sau altceva?Somnul i se opreste in amintiri si respiratia i se taie de semnul de intrebare. Ii sangereaza rasuflarea,s-a taiat de prea multe ori...Dimineata n-a incetat niciodata sa-i deschida ochii. Intr-o zi , gasise in asternuturile udate de ganduri o bucata din inima ei. Isi daduse seama de diferenta de suflet. Carbonul inimii de diamant isi preschimbase starea lui sufleteasca stabila in instabilitate hexagonala .O singura noapte,o singura privire, o singura atingere, un simplu cuvant... Acesta era pretul, o inima instabila fata de inima ei trecuta de diamant, ca o stare de carbon grafit. Tot ce-i mai ramanea de facut acum era sa scrie...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Becul legat in serie sentimentala



Sentiment de timp etern

Ce beculete frumoase ai luat!Hai sa ne "reluminam" inima.E perfect pentru infinit.

Sentiment de timp definit

S-a ars un bec.Unul albastru,mai exact.Adu-mi, te rog, din trusa de sentimente un "imi pare rau".Multumesc!O sa incerc sa-l repar.Merge destul de bine.Ce zici?Eu zic sa mai lasam instalatia.

Sentiment de timp ranit

Ah,s-au ars cele albastre toate.O sa reusesc sa vad si cu mai putine beculete iubirea ta.Doar fi langa mine cand se preface in amurg lumina.

Sentiment de timp ars

S-a ars fericirea astazi...Zici tu ca gasim una noua?Nu se mai fabrica demult pentru noi.Lasa...lipim greseala cu "te iubesc".Acum ar trebui sa tina.Palpaie cat de cat.


Scurtcircuit

E intuneric...Nu ma mai simti ,asa-i?E prea intuneric pentru asta.Miroase a fum...Ne-a sarit siguranta la suflet.Tristetea imi arde circuitul de sentimente.Termin-o!Nu ma mai privi cum ard!

Moartea unui circuit legat in serie

S-au ars toate.Ei,cum le mai reparam?Zici ca vrei o instalatie de beculete noua?Aaa,am ajuns si aici.Fiecare cu instalatia lui.Insa, eu te iubesc si am sa-mi "reintunec" sufletul cu beculetele arse de tine...

luni, 31 ianuarie 2011

Ganduri pe-o cale ferata(Chei pentru confuzie 3)


Se sinucise vantul in fata unui tren personal atat de impersonal cu toate emotiile ce le tara pe o linie ce, poate, isi dorea o alta destinatie.Caci, ne-am obisnuit sa fim cu totii linii de cale ferata scartiind de sentimente,dorindu-ne o alta destinatie pentru calatorul din noi...dorindu-ne un alt tren..Ah,asteptarea din gara ti se scurge prin vene si devine un drog obisnuit...Atunci cand destinatia e sortita inutilului,de ce ai mai fi pasager?
Ah,asteptarea...Suieram printre dinti curgerea apei si priveam ramasitele de vant insirate pe sina.Cautam o emotie pe care s-o simt.Si nu simteam...Am atins cu degetele o urma de regret pe cimentul rece al podului.Am scos un servetel mototolit intr-un pachet de amintire si mi-am sters mainile de acel regret.Nu vroiam sa imi simt mainile murdare de regrete.M-am oprit din rasuflat...Dar daca vantul a murit,cine imi zboara mie gandurile?Le-am vazut prabusite la picioarele mele.Unele erau inghetate.Tocmai imi parasisera mintea,unele inima, si s-au spart...Cioburi,cioburi...
-Ce vrei sa-ti spun?
-Ca tocmai ai aruncat ce deschide o incuietoare...
-Stiu.
-Te-ai gandit sa arunci si incuietoarea?
-Da.
-Si?
Mi-am indreptat ochii spre apa.
-Pluteste din cand in cand.
-Si tu ce faci?
-Astept sa se inece...
-Te ineci si tu cu ea.Ai sa vezi,spuse fata cu ochii verzi.
-Poate,dar eu la mal nu o aduc.La ce bun o incuietoare care nu si-a iubit niciodata cheia?
Am dat la o parte partile inghetate de gand cu piciorul.M-am gandit ca nu vreau sa plang...n-am gasit alt gand in asa scurt timp.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Cele doua capete ale podului(Chei pentru confuzie 2)


Vantul ii ravasea parul si ii crea un haos simfonic printre cerceii rotunzi,pictati cu un abstract floral.De pe acel capat de pod de cale ferata,se simtea mai aproape de cer.Putea sa priveasca lucrurile mari in toata micimea lor.Si parea omenirea atat de departe!Cerul trebuie sa se simta bine sa priveasca problemele mari atat de mici. Cu toata albastreala ce atarna de ata Universului,ea cazu pe ganduri.Fusese o cazatura destul de urata.Cateva vanatai,zgarieturi ale increderii si prin par adunate niste paie de confuzie.Va scapa cu viata.Doar nu moare omul dintr-atat!Totusi,durerea cazaturii persista, caci isi daduse de-a rostogolul in iarba gandurilor-iluzii.
Il vazu strabatand cu emotii malul si nu putu sa nu se intrebe ce vrea de fapt,dar lasa si de data aceasta intrebarea ce-i lega sa zboare usor de pe pod pe oglindirea apei.Nu era nimic de inteles la el.Era un copil cu parul in vant si tricou rosu,cuminte.Dar era totul de inteles la ea insasi.Nu era decat o insiruire, o mare insiruire de cazaturi pe ganduri cu multe vanatai.Se aseza langa ea pe betonul rece.Ea tacea pierduta,el ii privea mica falfaire a unui colt al fustei.O privea insistand mult pe fiecare detaliu,pe parul ei prins simplu si neglijent in coada,pe clipirea ochilor,pe ritmul rasuflarii,pe pozitia mainilor ...Ea era acea frica de noutate ce il indemna la iubire si nu-si dadea seama.Ei ii trecuse demult timp aceasta dare de seama prin minte si o pastra doar pentru rataciri.Avea nevoie de el,de acest adolescent cu privire infantila ,de inceputurile primei iubiri.Uneori,ii trecea prin minte ideea de tinere la cineva,nascuta poate doar din aceasta nevoie de a tine la cineva.
-Imi place sunetul cheilor tale.E atat de simplu si pur,spuse ea zdranganindu-le o data cu vantul.
-Am sa ti le las tie,daca iti plac atat de mult...
Ea zambi.
-Am sa te cred pentru moment.Doar pentru moment.Vine furtuna.
-Nu conteaza...Asculta...zise el incurcat.As vrea sa ne plimbam.
-Ne plimbam.Hai sa ajungem furtuna.
El se ridica vioi si se puse in mijlocul caii ferate.Vroia sa simta vantul si-si ridica mainile sa cuprinda cerul.Ea ii urmarea fiecare suvita ce ii incadra ochii caprui ce adunau intunecimea cerului.
-Ma sinucid,zise el razand.Dar e groaznic sa mori singur!
-Da-mi voie sa te acompaniez!
Se privira in ochi...Si cateva clipe formau vesnicia lor.Caci, vesnicia fericirii poate dura cateva clipe,pe cand vesnicia nu poate contine in natura ei o fericire eterna.
El ii atinse talia cu tresariri si si-o aduse mai aproape,poate si de sufletul lui.Drum pustiu,liniste pustie,dar mai nepustiiti ca ei nu mai era nimeni in acele momente.Mergeau sa-i faca alai furtunii.El isi opri pasii.Culese o floare galbena si i-o prinse in par cu maini tremurande pe fundalul fulgerelor unei premonitii.
-Ce frumoasa esti!
Acea simplitate a cuvintelor era atat de complexa in simetria gandirii acestui baiat.Auzea aceste cuvinte de multe ori,dar ca niste simple elemente de cautat in dictionar.
Ramase pe ganduri si apoi se hotari:
-Sa plecam...
O licarire ii aparuse pe fata si zise cu un entuziasm de copil,prinzandu-i mainile in ale sale:
-Toata lumea se ascunde,am ramas doar noi in mijlocul ierbii si fulgera si si...vine furtuna si noi am ramas...Se aseza pe iarba.E ciudat cum singura legatura dinte cele doua sfarsituri ale podului era ea.La un capat s-a terminat si la celalalt a inceput inceputul altui sfarsit.
El zambi si ea ii intoarse zambetul:
-Tu ai ochii caprui.................................................................................................................................

vineri, 10 septembrie 2010

Nori fara cer


Calca cu pasi inceti...Isi umpluse pana si pantofii cu ganduri si simtea o dezolare din timpuri imemoriale atunci cand apasa cu varful piciorului moartea pastelata a frunzelor de inceput de toamna.Isi intinse degetul aratator palid prin nuanta incolora a vantului si picta ultimul drum al unei frunze de tei.Ce usor se impaca viata cu moartea.E o poveste intre viata si moarte...de iubire.E completarea perfecta,acea completare pe care o cauta ea cu ardoare in frunzele toamnei.Dar...daca mainile ei nu sunt luminate de acelasi soare pe care il vede ea,dar daca moartea e completarea ei si cauta zadarnic,dar daca acest "dar daca" e altfel pe buzele ei?
Toamna, nu vroia sa ramana singura langa o lampa aprinsa.O stinse clipind in minte si reveni la dupa-amiaza in care se gasea.Se adunau norii pe cer sau cerul pe nori?Stia...stia ce se intampla.Nu mai venea nicio furtuna ca sa aduca senin.I se luasera parti din cer ca la un joc stupid de puzzle.Ii simtea zgomotul de hartie rupta .Devenise o obisnuinta de margini de viciu.I se rupea cerul in bucati si totusi se adunau nori.Caci,in zile de toamna, nu-ti mai da nimeni sansa sa-ti inseninezi bolta cereasca.E-o soarta fara cer,sunt nori fara cer.Si cand se gandea, cu ochi de vara, ca vrea sa-si ofere inca o infinitate razelor,ii devoreaza toamna azurul si-l arunca in pasteluri ce ii amintesc de sufletul caruia ii sacrifica ultimul ei cer.Si inca o data oferise imensitatii nu numai fericirea ci si tristetea ei,atat de mult iubea.Si acum ramase cu nori...fara cer.Nu mai asteptam cu toamna ce-o sa vina decat sa ploua...

vineri, 13 august 2010

Scriere in jurul unui punct


Era langa mine, desi nu-mi dadeam seama.Era ca ciresul din curtea casei care se vede in fiecare zi prin fereastra camerei mele si totusi,daca n-ar mai fi, m-as obisnui repede si cu vederea gardului din spatele lui.Nu-mi dadeam seama ca si cum nu mi-as fi dat seama de o stea in plus sau in minus in partea stanga sau dreapta a cerului...
Incepusem demult sa scriu fraza ce-mi caligrafia inima cu subiecte neintelese,cu predicate ce-mi imprastiau sangele prin cerul amurgului,prin lumini crepusculare,atribute ce-mi adunau cioburile sa refaca crapatura din peretele daramat demult...
S-a pus punct ,desi noi inca scriem ca doi vinovati de setimente.Scriem in jurul unui punct,peste punct,dupa punct,prin punct.Si daca ne intreaba cineva pana cand?Atunci unul dintre noi va da foc hartiei...

miercuri, 11 august 2010

Chei pentru confuzie


Cauta un nor care sa ii completeze peisajul,dar nu dadu decat de valul ceresc de lumina ce o facu sa-si inchida pe jumatate pleoapele strivind printre gene soarele.Isi intoarse corpul cu totul catre el.Linistea lui o pierdu pe ea printre vise.Nu se mai uita la ceas.Stia ca mai e putin timp ramas,dar totusi o obseda ideea ca acum un minut avea mai multe secunde sa-si scalde genele la clipirea gandului in soare pe o banca.Ramase cu cheile atarnandu-i ca pentru un fel de hipnoza a albastrului cerului si apoi le arunca energic in aer.El protesta,dar privindu-i parul castaniu,o lasa se se joace,amintindu-si poate de o toamna pierduta.Ea se opri si lua cheile la rand.Refuza sa-i mai priveasca amurgul pictat pe sticla ochilor.Se opri la rasfrangerea razelor pe parul lui cu nuante de soare si grau copt.
-Cheia asta de la ce e?intreba ea jucaus.
Schita un zambet o data cu raspunsul...
-Dar asta...?Si asta?
Raspunse ca un elev ce isi invatase lectia cu incapatanarea de a-si mari media anuala.
Ea studia cu grija forma unei chei...
Se ridica de pe banca cu nervozitate.De ce banca aceasta ,de ce soarele acesta?Ramase agatata de un gand si apoi isi auzi vorbele lovind raze:
-Dar cheia de la inima ta?
De ce puse intrebarea aceasta nu stia.Nici nu vroia sa stie,de aceea nu-si raspundea,de aceea nici nu a asteptat un raspuns.Vroia sa afle,dar nu,nu acum.Poate nu e vremea cheilor,desi...poate e vremea unei schimbari.