Uneori, imi ziceam ce bine e ca, mai exista cineva prin preajma mea care sa-mi aminteasca sa mananc caci,eram satula demult si nu puteam face diferenta dintre o mancare de pe lumea asta si o mancare de prin alte lumi.Si nu,nu lumi paralele,eu nu traiam asa ceva,doar lumi in zig-zag.Se pare ca doar lingura avea chef de vorba,dar asta nu conta cand eu nu puteam sa-mi scot gustul de toamna din gura,din vaz,din rasuflare,din minte,din piele,din oase,din sentimente,din curgerea sangelui...Era peste tot infiltrat ca o ploaie rea prin canale.
Reflectia din geam ma privea.Radeam incontrolabil,pe alocuri cu umbre de sarcasm.Imi traversase prin minte un gand...Era pe rosu si nu ma asteptam.Dar ce traversare e asta?Dar chiar nu l-a invatat nimeni cum se trece o strada de amintiri?Ma cuprinse un vid asa... deodata...Uneori,trebuie sa intervina un gol ca sa se faca mai apoi umplerea.Si parca, reflectia imi spunea un fel de nu stiu ce cu parere de rau.Se zarea prin mine si ii era frica sa nu cumva sa i se ingalbeneasca vederea si, cu toamna,nu mai cu timpul,vazul sa-i pice pe asfalt ca orice alte ganduri.Am spus ganduri?Vroiam sa spun frunze.
Trecusera chiar 3600 de secunde si supa din farfurie se racise.Si eu m-am racit,si noi sau ei din alti ochi s-au racit.Era apus de toamna ,dar eu vroiam apus de vara.Privind oniric,zaresc in zarile din farfurie,cutiuta muzicala ce sopteste" Vals de toamna" de Bacovia.Ingrozita,scotocesc prin buzunarele cu captuseala de coaste.Dar nu bate nimeni.Si parca, nu mai batuse nimeni de mult timp.Dar asta inseamna....Ce inseamna,de fapt?!Iata-ma ajunsa mancare pentru toamna ce vine,a venit,venea...Inima in supa de leguminoase sentimentale.Dar chiar este a mea?A mea?Pe bune?
Si cum nu credeam,am iesit afara sa imi conving sinele sceptic.Am vazut cum o frunza alerga cadaveric imprejmuind inca o data ruinele sufletelor de alta data.Doamne!Ce durea frunza aia,dar mai erai si tu cu cele 1464 de raze...
