Chei pentru confuzie

Cauta un nor care sa ii completeze peisajul,dar nu dadu decat de valul ceresc de lumina ce o facu sa-si inchida pe jumatate pleoapele strivind printre gene soarele.Isi intoarse corpul cu totul catre el.Linistea lui o pierdu pe ea printre vise.Nu se mai uita la ceas.Stia ca mai e putin timp ramas,dar totusi o obseda ideea ca acum un minut avea mai multe secunde sa-si scalde genele la clipirea gandului in soare pe o banca.Ramase cu cheile atarnandu-i ca pentru un fel de hipnoza a albastrului cerului si apoi le arunca energic in aer.El protesta,dar privindu-i parul castaniu,o lasa se se joace,amintindu-si poate de o toamna pierduta.Ea se opri si lua cheile la rand.Refuza sa-i mai priveasca amurgul pictat pe sticla ochilor.Se opri la rasfrangerea razelor pe parul lui cu nuante de soare si grau copt.
-Cheia asta de la ce e?intreba ea jucaus.
Schita un zambet o data cu raspunsul...
-Dar asta...?Si asta?
Raspunse ca un elev ce isi invatase lectia cu incapatanarea de a-si mari media anuala.
Ea studia cu grija forma unei chei...
Se ridica de pe banca cu nervozitate.De ce banca aceasta ,de ce soarele acesta?Ramase agatata de un gand si apoi isi auzi vorbele lovind raze:
-Dar cheia de la inima ta?
De ce puse intrebarea aceasta nu stia.Nici nu vroia sa stie,de aceea nu-si raspundea,de aceea nici nu a asteptat un raspuns.Vroia sa afle,dar nu,nu acum.Poate nu e vremea cheilor,desi...poate e vremea unei schimbari.