Caderea eternitatii castelului de nisip

Ea se stia cu Marea demult.O privea de pe ponton cum isi ridica soarele si ii zambea.cum zambesti unui prieten din copilarie,atunci cand, dupa multi ani,incerci sa ii cuprinzi lipsa anilor dintre voi.Cobori pe scari tremuratoare sa-si incalte nisipul.Privi soarele ca pe un simplu bec si cauta in zare sa-i stinga rasaritul.Apoi regreta cruzimea de a-i refuza rasarirea.Creatia prinse firele de nisip si le cladi pe fundatia viselor ei,dupa arhitectura emotiilor traite la vederea soarelui de apus.Nu mai cladise niciodata un castel de nisip ca acesta si ii iubea pana si umbra ce ii oprea razele de soare din ea.Venea in fiecare zi sa-si priveasca castelul de nisip si nu spuse nimic cand nisipul ii rupse din inima.Si cand te gandesti ca a rasari e stigmatul inceputului,atunci ii trada dimineata ideea preconceputa de inceput.Rostogolindu-se inca o speranta de nisip inapoi in noaptea timpului,ii lasa profunzimea ochilor in curmarea castelului de nisip.Marea il ingropa in spuma ei si planse cu toata sarea.Ea ramase pironita,fara lacrimi,caci marea din fata ei i se prelinse odata pe obrajii palizi.Ii plutea rochia alba si lunga in apa marii ca panzele unui vapor rasturnat intr-o sticla,chiar inainte ca mesterul sa-i intinda panzele.Si o intreba o veche prietena infiorandu-si spumele spre mal:"De ce?"Privea pierduta in zare si stia ca inainte sa-i mai rasare soarele,trebuia sa-si imprastie nisipul in mare, ca si castelul ei."Sunt cu valurile la nisip si totusi te iubesc..."

Scrisoare catre necunoscut

Draga necunoscutule,

Imi intind prapastia dintre coaste peste neantul tau,atunci cand trandafirii isi refuza ofilirea,atunci cand se merge singuratic si confuz,dar totusi cu doua perechi de pasi si constient catre ceata.Si atunci ma trezesc,opresc pasii si privirea,ii opresc trandafirului lipsa de spini din mana stanga.E o linie intrerupta pe un drum de linie continua.Ce as putea cere mai mult decat raspantia unui zid de nefiinta?Poate ar fi mai bine o caramida de inceput decat de sfarsit.Inceput de plimbare a degetelor pe lianele de trecut a orizontului.Si dimineata ei in vorbe trandafirii....
Ah,trecutul orizontului isi intinde mainile reci ,micute,sidefate catre gatul meu si imi sufoca noaptea cu luna plina.Si imi vad reflexia de verde,cealalta nu plange,niciun sentiment la orizont,desi frunzele mele verzi isi incepusera ploaia de toamna pentru vara ce avea sa vina ...candva mi s-a spus.Regasesc cerul ei printre liniile orizontului.Crezi ca eu mai stiu cati litri de sentimente am pierdut?Ce oglinda perfecta pentru jocul de-a trecutul si orizontul!Acolo unde cerul suflarilor isi intinde stelele catre firul de gand al campiei,acolo am descoperit eu camp cu maci si orizontul maci cu camp.Nu lasa soarele sa apuna,azi nu mai promit ca am sa mai gasesc dimineata.

Cu cer instelat deasupra soselei,
reflexia momentan

Conversatie cu un bob de mazare

N-am mai scris demult...Mai nou ma adresez.Cui?Habar n-am cine esti tu si nici nu mai am rabdarea sa mai cunosc franturi de cineva,am prea multe franturi eu si acum ma scriu pe interior ca sa pot sa-i scriu pe altii pe dinafara.Citisem undeva,dar era prea putin important unde.
Si se doarme acum pe cele 1000 de ganduri si tot se simte afurisitul bob de mazare.Pentru el au insomnii memoriile, pentru el cei ce au cuvinte,nu urechi,scriu,nu aud.
-Haide,stiu ca ma auzi!Stiu ca ma scrii!
Si ma intorc pe partea cealalta a gandului si-mi trag patura de indiferenta peste urechi.
-Crezi ca eu, ca bob de mazare, nu vad ca s-au ofilit florile din vaza?
Imi sufocam urechea.Degeaba.Era acolo sub ganduri si nu ma lasa sa dorm.Trebuia sa mai scutur patul acela si sa scap o data pentru totdeauna de bob.
-Ce vrei?!Haide spune!
Rase batjocoritor.
-Nu fi obraznica!Daca eu dispar,tu ce-ai sa faci?Am vazut!
-De ce sa ma chinui?E mai bine fara tine!Ai vazut nimicul!Atat!
-Tu nu mai dai la o parte perdeaua...Ti-au strans dorurile si durerile acolo.Le-ai inghesuit pe toate.Se pune praful.Sunt de acord,praful o sa-l stergi.Dar pe ele nu!Sunt acolo ,dupa perdea si tu stii prea bine.Iti spun poezii si te ingrozesti ca sunt rosii ciresele si aici pica frunzele...
-O sa vina vara!Ai sa vezi!O sa vina inapoi cu nisip in parul ciufulit,gust de mare si miros de soare...
-Si daca nu vine pentru toamna ta,ce faci?zise indiferent bobul de mazare.
-Am sa-l iubesc si pentru toamna viitoare si pentru cealalta si pentru cea dupa cealalta...Fiecare are nevoie de vara.Si daca am gasit-o ce daca imi pica frunzele?In fond,nu e problema ta,mi-am repezit vorbele pe un glas autoritar.
-Ai dreptate,zise bobul.Dar stiam amandoi ca va reveni...
Nu l-am crezut niciodata.Mintea cu nerusinare.Am meditat cu picioarele pe podeaua rece.
"Alo?"Glasul verii in iunie... Stiam atunci ca ciresii aveau sa isi scuture din petale mereu si ca florile din vaza nu s-au ofilit, de fapt, niciodata...

Lumina in februarie

Cerul e amar in noaptea asta.L-am gustat cu privirea si m-am inecat cu o stea in ochii mei si acum o vars pe pamant sa fac lumina...Dar ce mai lumineaza pamantul?Ce umbra cumplita face soarele cu egoismul lui stralucitor!Era doar un bec.Dar cu ce drept l-am caracterizat ca fiind "doar" un bec?Becul meu aduce lumina si cand soarele e neputincios.Cum mai arata si soarele?A mai imbatranit cu o raza.
Lumina a ramas aceeasi chiar si acum, la ora 23.59,asa era si cu trei ore in trecut, de cand o adulmec eu cu privirea mea spre viitor.E intrerupta la fel de o jumatate de copac ca si acum trei ore.Fragmentez.Mda...Fragmentez idei,fragmentez noaptea,ziua.Ma fragmentez...Fragmenteaza-te cu mine si rezolva acest puzzle in vesnicia unei lumini de februarie printr-o jumatate de copac...

Fumatoare

-Ai un foc?
-Fumezi?
-Da.
-Ce?
-Vise.
-De cand?
-De cand ma stiu.
Isi lua cu resemnare pachetul de pe masa si scoase un vis.El ii intinse bricheta.La atingerea prinsa
inafara timpului,mainile ramasera incordate.Ea si-o retrase,sacadand respiratia din inertie.Aprinse visul,pastrand linistea dinaintea mortii.Era constienta de zambetul inert, de ochii verzi,reci ce priveau insistent prin pielea si venele lui,prin globulele lui rosii,priveau departe si,totusi,il priveau pe el.
-Pe cine privesti tu?
-Pe tine...dar nici ea nu stia acum daca trebuia sa priveasca in realitate...in irealitate.
Fumul de amintiri si emotii hibridiza aerul si-l facea irespirabil pentru fantasme.
Tacere...
-Ce sarata e marea in ochii tai! si schita un zambet pentru a-si devora incet si pe indelete lacrimile in interior.
-In cat timp se fumeaza un vis?
-Timp?Eu le fumez in sentimente.
-Ce o sa faci cu scrumul?
-Nu stiu...Isi stinse visul in scrumiera vorbelor sale si le stranse pe cele ramase pe masa.Iesi in graba cu visele arse din temelii.Soapte.
-Ce faci?
-Astept ploaia....

Supa de toamna

Uneori, imi ziceam ce bine e ca, mai exista cineva prin preajma mea care sa-mi aminteasca sa mananc caci,eram satula demult si nu puteam face diferenta dintre o mancare de pe lumea asta si o mancare de prin alte lumi.Si nu,nu lumi paralele,eu nu traiam asa ceva,doar lumi in zig-zag.Se pare ca doar lingura avea chef de vorba,dar asta nu conta cand eu nu puteam sa-mi scot gustul de toamna din gura,din vaz,din rasuflare,din minte,din piele,din oase,din sentimente,din curgerea sangelui...Era peste tot infiltrat ca o ploaie rea prin canale.
Reflectia din geam ma privea.Radeam incontrolabil,pe alocuri cu umbre de sarcasm.Imi traversase prin minte un gand...Era pe rosu si nu ma asteptam.Dar ce traversare e asta?Dar chiar nu l-a invatat nimeni cum se trece o strada de amintiri?Ma cuprinse un vid asa... deodata...Uneori,trebuie sa intervina un gol ca sa se faca mai apoi umplerea.Si parca, reflectia imi spunea un fel de nu stiu ce cu parere de rau.Se zarea prin mine si ii era frica sa nu cumva sa i se ingalbeneasca vederea si, cu toamna,nu mai cu timpul,vazul sa-i pice pe asfalt ca orice alte ganduri.Am spus ganduri?Vroiam sa spun frunze.
Trecusera chiar 3600 de secunde si supa din farfurie se racise.Si eu m-am racit,si noi sau ei din alti ochi s-au racit.Era apus de toamna ,dar eu vroiam apus de vara.Privind oniric,zaresc in zarile din farfurie,cutiuta muzicala ce sopteste" Vals de toamna" de Bacovia.Ingrozita,scotocesc prin buzunarele cu captuseala de coaste.Dar nu bate nimeni.Si parca, nu mai batuse nimeni de mult timp.Dar asta inseamna....Ce inseamna,de fapt?!Iata-ma ajunsa mancare pentru toamna ce vine,a venit,venea...Inima in supa de leguminoase sentimentale.Dar chiar este a mea?A mea?Pe bune?
Si cum nu credeam,am iesit afara sa imi conving sinele sceptic.Am vazut cum o frunza alerga cadaveric imprejmuind inca o data ruinele sufletelor de alta data.Doamne!Ce durea frunza aia,dar mai erai si tu cu cele 1464 de raze...

Praf de alte stele

Sunt aproape trei ore de cand privesc in gol.De fapt,cred ca ochii imi privesc un petec de covor,dupa cum imi dau seama eu,cea din adancuri.Ar trebui sa aspir,e prea mult praf,da...e prea mult.Se descompun stelele,te-ai prins?Ma ridic de pe covor,dar mi-a ametit tavanul,de fapt nu e tavanul, ci gandurile.Cata lumina astazi!Imi zgariie retina sufleteasca.Azi-noapte ploua si gravitatia o luase razna. Acum... lumina asta ma indoaie de sentimente.Era mai bine azi-noapte...da era mai bine pentru ca...vezi tu...mi-am lasat si suflarea fara umbrela in ploaia de azi-noapte.M-am gandit ca mai cade pe undeva prin ploaia aceea si isi pierde cunostiinta,chiar aveam nevoie de asta.
Tineam tabloul acela prostesc in mainile...Stai,a cui erau mainile?A,da!Erau ale mele.Uitasem.Il stergeam de praf.Dar de unde atata bucurie in stergerea prafului?I-am spus celei de langa mine:"Ma sterg pe mine de praf!"Si privind din nou tabloul, suna deja prafuit acest Tot.Dar totusi...prea ma uitam in departari eu la mine si cu ochii aia verzi "uitasem ca toamna venea."Poate te intrebi de unde atata praf.Si eu m-am intrebat(mai nou, mi-am gasit o ocupatie destul de interesanta:ma intreb si nu-mi raspund).Ei bine,deschide geamul si mai uita-te si pe cerul meu.Se descompun stelele si...cam atat.(le-am numarat si erau 12)